România are potenţialul de a-și atinge la timp ţintele de vaccinare împotriva HPV din Planul Naţional de Combatere a Cancerului.
Anul acesta, Iniţiativa Globală pentru Astm (GINA) a propus educaţia ca temă pentru ziua mondială dedicată acestei patologii: „Educaţia în domeniul astmului te face mai puternic”.
Prevenţia și normarea personalului în spitalele din România care rezolvă cele mai complexe cazuri sunt două dintre aspectele ce trebuie avute în vedere atunci când se discută despre siguranţa pacientului și a sistemului medical.
Ne-am pus mari speranţe în generaţiile mai tinere, deși nu le lăsăm o lume într-o stare prea bună.
Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie a organizat o conferință de presă luni, 29 aprilie, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării (24-30 aprilie 2024), având ca temă proiectul PROTECT Life Ro.
Profesor doctor Doina Azoicăi este coordonatorul științific al ediției a doua a volumului „Îndreptar de vaccinare în cabinetul medicului de familie”, apărut la Editura AMALTEA.
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu președintele Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulator (APMA), dr. Cosmin Alexandrescu.
Divizia Tinerilor Medici Oncologi a Societății Naționale de Oncologie Medicală din România organizează, în perioada 16-18 mai a.c., cea de-a IV-a editie a Forumului Științific Național al Tinerilor Medici Oncologi.
Ziua Mondială a Medicilor Veterinari 2024 a fost sărbătorită pe 27 aprilie, având tema „Veterinarii sunt lucrători esențiali în domeniul sănătății”.
Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Imunizării (24-30 aprilie 2024), AREPMF a organizat luni, 29 aprilie, o conferință de presă marcând acest eveniment prin continuarea proiectului Protect LifeRo.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
Cea de-a doua zi a Zilelor Enayati Medical City a stat sub semnul lucrărilor științifice și al discuțiilor despre empatie, un concept despre care se găsesc mereu lucruri de spus. Seara s-a încheiat în acordurile Orchestrei Medicilor.
Membrii Diviziei dedicate bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare și imunizare din cadrul Biroului regional pentru Europa al OMS se află în această săptămână la Brașov pentru a realiza un training pentru mediatorii sanitari.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
În perioada 22-24 aprilie 2024, la Sibiu, zeci de profesioniști din domeniul sănătății beneficiază de ateliere de management al stresului și burnoutului, precum și de comunicare în situații dificile.
Centru de sănătate din Bergerac, Dordogne, Nouvelle Aquitaine, Franța, angajează medici.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe